Modelul de tricotat „Punctul stea”

Modelul de tricotat: „Punctul stea” …

Cuie mici cu măciulie,
Strălucesc pe cer o mie…

Un model de tricotat deosebit, plin de personalitate, incredibil de ușor de făcut, ce arată excepțional atât mono cât și bicolor. Pentru o vizualizare mai bună a modelului în două culori vă invit să cercetați un fular tricotat cu acest model: Fular tricotat *Hipnotic*

Realizarea tiparului începe prin montarea unui număr de ochiuri multiplu de 4+1.

Rândul 1 (fața lucrului): toate ochiurile se lucrează pe față;
Rândul 2:*1 ochi pe dos, se lucrează steaua, 1 ochi pe dos, se lucrează steaua, 1 ochi pe dos*;
Rândul 3 (fața lucrului): toate ochiurile se lucrează pe față;
Rândul 4: se tricotează separat 3 ochiuri pe dos, *se lucrează steaua, 1 ochi pe dos, se lucrează steaua, 1 ochi pe dos, se lucrează steaua* …, ultimele 3 ochiuri se lucrează separat pe dos.

Ce se află între ** se repetă până la sfârșitul rândului.

Cum se tricotează steaua – se lucrează pe dos împreună 3 ochiuri, ochiurile se lasă pe andreaua stângă. Se înfășoară firul pe andreaua dreapta, astfel se adaugă un ochi și se mai lucrează pe dos cele 3 ochiuri încă o dată.

Se repetă rândurile 1- 4 pentru a se crea modelul.

Pentru a tricota modelul în două culori, se lucrează rândurile R1 și R2 în culoarea A și rândurile R3 și R4 în culoarea B.

Modelul de tricotat "Punctul stea" | Împletiturile Minei
Modelul de tricotat "Punctul stea" | Împletiturile Minei

Spor la împletit!

Reclame